SPAIMA - CONSTELAREA UNUI COMPLEX SAU CUM APARE FRICA...

There are periods in history that scar societies and moments in life that transform us as individuals. ROMA, Alfonso Cuaron

There are periods in history that scar societies and moments in life that transform us as individuals. ROMA, Alfonso Cuaron 
"Este seara zilei de 18.09.2022, desi era doar 20:49, stateam pe burtă, în patul de două persoane, încercând să adorm. Tocmai renunțasem să revăd ROMA din motiv că o ușoară senzație de somn mi se strecurase sub gene și mă făcea, enervant de candid, să pierd scenele de început, iar Cuaron o spune intens din prima frază, primul cadru. Știți probabil senzația aceea în care nevasta își freacă ușor piciorul de gamba ta tocmai când primul vis ți se înfiripă sub pleoape, convingător și dulce ca o limonadă cu miere și trebuie să iei o decizie, atât de repede că sigur nu mai visezi toată noaptea. E, decid să închid tableta, o pun la încărcat, sting lumina și mă refugiez pe burtă, cu capul înfipt în pernă și doar o gambă sub plapumă, îmbrățișat de gândul că a doua zi voi fi odihnit, așa cum îmi doresc de ceva timp.
Ascult zgomotele blocului și vocea vecinului care, probabil lucrează într-un call centre sau așa ceva..că vorbește cu aplomb toată noaptea, adică, are aceeași intensitate în voce dacă îl ascult la 10:00 PM sau la 04:00 AM. Whatever..
Un șoc intens, o zguduitură scurtă mișcă patul și instantaneu ma conectează cu un trecut pe care încerc să îl depotențez de mai mulți ani. Aproape mistic, simt cum sunt conectat cu sperietura pe care tras-o la cutremurul din 1986. Pulsul îmi crește și mă reped la întrerupatorul de perete de unde aprind lustra. Este nemișcată. Asa verfic eu din când în când dacă a fost cutremur... Nali îi citea lui Minia povestea de seară, în camea lui. Deschid ușor ușa: A fost cutremur, ai simțit? Zâmbește și îmi confirmă: "Da..am simțit". Calm, îi explic lui Minia cum se produc cutremurele și ce, tocmai am simțit eu și mama lui. Da, în seara zilei de 18.09.2022 la ora 20:59 a fost înregistrat un cutremur de 4.2 grade pe scara Richter.
Este anul 1986, 31 august, orasul P, ora locală 00:28. Am 11 ani și sunt în apartamentul bunicilor din partea mamei. Dorm. Dintr-o dată mă trezesc cu maică-mea peste mine urlând o rugaciune către Dumnezeu: "Doamne apără-ne și  fereste-ne...". Simt groaza pe care o are în voce, în atitudine, în ochi - și care, ca un fulger mi-a săgetat clar-obscurul conștiinței din acel moment. Frica de moarte a pus încă o mistrie de ciment în jurul gleznelor mele, prin vocea maică-mii și prin acel moment. 
Ieșim precipitat din casă, iar afară ma întâlnesc cu puștii de vârsta mea și ne deplasăm la complexul comercial pentru a ne zgăii prin geamurile alimentării la borcanele căzute de pe rafturi. 

Revin acasă în jurul orei 2am când s-a spart gașca. Înainte să adorm, în acea noapte, am ascultat încordat zgomotul pe care îl face ușa de la intrarea în apartamentul cu două camere al bunicilor. Vibrează ușor, probabil și datorită curenților de aer care se strecurau pe sub ușă făcând tolerabilă căldura nopții (asta o știu acum, atunci nu știam că vibra). Vibrează ușa de la intrare, vibrează ușa de la camera mea, vibrează patul, vibrează plapuma pe mine și vibrez și eu odată cu acei curenți de aer.

În sufletul și gândurile mele tocmai se născuse și creștea un pui de monstru care își va fornăi nările fremătânde, de aici înainte, în fiecare seară în care voi încerca să adorm. Până azi, când, după 36 de ani, tot într-un sfârșit de vară retrăiesc ceea ce aș putea numi experimentarea fricii.
Din acea seară, mai mult de o lună, adică 30 de zile, 30 de seri care au urmat, frica m-a vizitat, înainte să adorm. Tremuram în întuneric și ridicam ușor capul de pe pernă să identific deschiderea ușii pentru hoțul, spărgătorul care îmi fura liniștea nopților. Prin curenții de aer care se strecurau pe sub ușă pătrundea în ființa mea FRICA, GROAZA.
Au trecut 36 de ani de la acel inceput de septembrie din 1986 și aseară, am fost trimis cu viteză, o viteză pe care doar gândul o poate avea, în față monstrului cu care am dormit în fiecare noapte de la acel 31 august 1986.
Am ales să nu văd ROMA, de Alfonso Cuaron, pentru că, aveam ceva mai important de conștientizat. Aveam să mai pun o piesă de puzzle în povestea devenirii a ceea ce sunt." autorul anonim
Ușor și eficient, frica, groaza îți sunt implantate prin vocea și atitudinea celor care au rolul de a te proteja. La fel cum "beauty is in the eye of the beholder" - frica, groaza - emoția trăirii morții  sunt în ochii - mamei, tatălui, bunicilor, îngrijitorului - în ochii celui care este de față atunci când tu, copil fiind trăiești bucăți din viața ta.
De ce se întâmplă asta? Pentru că, copii trăiesc realitatea prin ochii celui care îi îngrijește. Ei, îngrijitorii, decid câtă frică vor trăi acei copii în viața lor. Dacă îngrijitorii lipsesc, atunci frica v-a intra în venele lor prin modelul arhetipal al devenirii umane și prin cea care, arhetipal, este cel mai important reprezentant al fricii: Moartea ea este cea care v-a stabili reperele trăirii fricii de către ghemul de om care nu are norocul ca frica să-i fie filtrată de ochii blânzi și încrezători ai unui îngrijitor bun, capabil să stabilească cu încredere dimensiunile pericolului și să dezvolte comportamente conștiente în fața acestuia.